Ochelarii, având lentile de culoare mov, reuşesc să intensifice culorile roşu şi verde, astfel încât, persoanele care suferă de daltonism pot distinge mult mai bine cele două culori.

Mark Changizi, un cercetător din Statele Unite ale Americii, a creat lentilele pentru uz medical, însă, nu a intenţionat ca acestea să intensifice roşul şi verdele, culori întâlnite des în mediul înconjurător, relatează dailymail.co.uk.

Ochelarii inventaţi de american funcţionează pentru cei cu deficienţe vizuale, însă doar culorile roşu şi verde sunt cele amplificate astfel încât să poată fi văzute de persoanele daltoniste.

Mark Changizi

 

Numite lentile "Oxy-lso", Mark Changizi vorbeşte despre invenţia sa pe blogul personal spunând că:

"Deşi nu am intenţionat să concepem o invenţie care să îi ajute în special pe cei daltonişti, nu am fost prea surprinşi de rezultatul dat de aceste lentile Oxy-lso. Felul în care funcţionează aceste lentile se bazează pe variaţii de presiune de oxigen. Lentilele se concentrează în mod special pe cele două culori, roşu şi verde".

Daniel Bor, un cercetător de la Universitatea Sussex, susţine că ochelarii inventaţi de Changizi l-au ajutat să treacă de testul pentru determinarea daltonismului, numit testul Ishihara. Testul este bazat pe prezentarea unor cartoane cu cercuri ce conţin buline colorate în interiorul cărora se află numere.

Mark Changizi

 

"Când mi-am pus aceşti ochelari pentru prima dată am fost foarte încântat. Am putut să disting cât de roşii sunt hainele sau cât de colorate sunt alte obiecte din jurul meu", a explicat Daniel Bor, potrivit sursei citate.

Ochelarii inventaţi de Mark Changizi sunt disponibili spre vânzare pe magazinul online amazon.com şi costă 222 de euro, însă indicaţiile date specifică în mod clar că doar verdele şi roşu vor fi culorile intensificate pentru cei care poartă ochelarii, în schimb pentru galben sau albastru aceştia nu vor avea vreun efect.