P. Diddy ocupă pentru al treilea an consecutiv primul loc în topul celor mai bogaţi rapperi, conform Forbes. Acesta are o avere estimată la 580 de milioane de dolari, depăşindu-l încă o dată pe Jay-Z, care ocupă locul al doilea, cu o avere de 475 milioane de dolari, potrivit contactmusic.com.

Cea mai mare parte a averii rapperului P. Diddy provine din contracte care nu au legătură cu industria muzicală, precum cel cu brandul de votcă Ciroc.

P. Diddy

 

În schimb, averea rapperului Jay-Z este alcătuită în principal din suma de 204 milioane de dolari adusă de vânzarea liniei sale vestimentare Rocawear şi de contractul semnat cu Live Nation, în valoare de 150 milioane de dolari.

Dr. Dre se află pe locul al treilea, cu o avere de 350 milioane de dolari, la care a contribuit şi linia sa de căşti audio profesioniste "Beats by Dr. Dre".

Topul 5 al celor mai bogaţi rapperi din lume este completat, ca şi anul trecut, de Bryan "Birdman" Williams şi 50 Cent.