Ads by INTERNET PROTV

Cum ar putea arata avionul viitorului si cum vor decurge zborurile! VIDEO

Mediafax | acum 3 ani 7 luni
The Future by Airbus - Concept plane cabin

Compania Airbus şi-a prezentat viziunea asupra viitorului zborului cu avionul, care ar trebui să fie mai silenţios, mai puţin poluant şi mai confortabil.

Bastian Schaefer, angajat al companiei europene Airbus, a prezentat un concept de avion care ar trebui să îmbunătăţească experienţa zborului pentru pasageri şi să reducă atât poluarea cât şi costurile pentru companie, în viitorul apropiat. Avionul-concept al celor de la Airbus se comportă mai mult ca un organism viu, decât ca un aparat. Acesta reacţionează la mediu şi la nevoile pasagerilor, identifică problemele pe care le au aceştia şi încearcă să le rezolve.

The Future by Airbus - Concept plane cabin

Airbus anunţă aripi mai lungi şi mai subţiri, materiale inteligente, fuselaj curbat şi motoare plasate în spatele aparatului şi semi-integrate în corpul acestuia. Structura avionului-concept este inspirată de scheletul păsărilor, uşoară, dar în acelaşi timp dură şi rezistentă.

Pentru scheletul aeronavei se utilizează nano-tuburi de carbon, care transmit curent electric şi informaţii, realizate cu ajutorul unei imprimante 3D. Din acest motiv şi datorită formei inovatoare, consumul de combustibil este redus considerabil. Inginerii de la Airbus se gândesc să renunţe la kerosen sau la produse bazate pe petrol în schimbul gazului metan.

The Future by Airbus - Concept plane cabin

Ampenajul avionului are forma literei U, astfel că reduce poluarea fonică răspândită în mediul înconjurător, iar motoarele amplasate în spate reduc zgomotul resimţit de pasageri. Forma curbată a fuselajului oferă o aerodinamică sporită şi generează mai mult spaţiu pentru călători.

The Future by Airbus - Concept plane cabin

"Multe dintre proiectele din prezent încep să exploateze inteligenţa artificială. Avem telefoane inteligente, de ce nu am aplica această tehnologie şi la avioane?" , se întreabă Schaefer. Conceptul de business class şi economy class va dispărea în noul avion Airbus, acesta fiind împărţit în trei secţiuni, Smart Tech Zone, Interacting Zone şi Vitalasing Zone.

În prima dintre ele, plasată în spatele avionului, scaunele generează energie utilizând căldura corporală a călătorilor, după care se modifică, încercând să personalizeze zborul pentru fiecare. Forma şi dimensiunile se adaptează la corpul pasagerului, energia alimentează senzori wireless din podea, care la rândul lor activează un ecran holografic cu filme, cărţi, muzică şi facilităţi de comunicare, cum ar fi Internetul. Bagajele de mână sunt lăsate la intrarea în avion, de unde sunt aduse de un dispozitiv până lângă scaun, pentru acces mai uşor.

The Future by Airbus - Concept plane cabin

Interaction Zone, situată la mijlocul aeronavei, are scopul de a face zborul să pară ca o vacanţă şi nu ca un mijloc de a ajunge în vacanţă. Aceasta face legătura între oameni şi tehnologia futuristă şi permite pasagerilor să socializeze. Realitatea virtuală le permite călătorilor să joace diverse jocuri, iar orice informaţii despre călătorie, destinaţie, oraşele survolate, sunt disponibile uşor. Spaţiul se transformă din zonă de joacă în bar cu o simplă apăsare de buton.

Vitalising zone, amplasată în partea din faţă a avionului, are ca scop relaxarea şi apropierea de natură. Pentru că populaţia de vârsta a treia creşte şi femeile călătoresc din ce în ce mai mult în scop de afaceri, scaunele din această zonă monitorează starea de sănătate a pasagerilor, pentru servicii cât mai personalizate.

Daca nivelul de dezhidratare creşte, spre exemplu, personalul avionului este anunţat să aducă o băutură răcoritoare. Scaunele sunt construite din materiale inteligente şi se curăţă şi se repară singure.

"Cea mai interesantă parte a acestei zone e reprezentată de ferestrele panoramice", spune Schaefer. Această parte a fuselajului este acoperită cu o membrană de biopolimer care asigură nivelul de luminozitate necesar, controlează umiditatea şi temperatura.

The Future by Airbus - Concept plane cabin

Pentru că avionul e gândit în aşa fel încât pasagerii să interacţioneaze cu tehnologia, o simplă mişcare a mâinii poate să adapteze membrana de biopolimeri la nevoile şi preferinţele călătorilor. Faptul că se renunţă la ferestrele clasice permite pasagerilor să aibă o panoramă de 360 de grade, astfel că pot vedea minunile lumii, ca turnul Eiffel sau piramidele egiptene, prin pereţii aeronavei.

Citeste mai multe despre: Airbus,

COMENTARII
Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe www.debarbati.ro acele mesaje/comentarii/opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.
CELE MAI CITITE ARTICOLE
Despre cookie-uri