Huffington Post a realizat un top al celor mai interesante 20 de staţii de metrou din lume.

Napoli, Italia

Napoli, Italia

Napoli, Italia

Metroul din Napoli are reputaţia de a avea cele mai frumoase staţii din Italia. Călătorii pot să admire opere de artă de dimensiuni mari, realizate de designeri şi artişti celebri, ca Anish Kappor, sau Karim Rashid. Cea mai cunoscută staţie napolitană este Toledo, tema realizată de Oscar Tusquet Blanca fiind apa şi lumina.

Moscova, Rusia

Moscova, Rusia

Staţiile de metrou din Moscova evocă perfect arta sovietică. Staţiile sunt decorate cu coloane arcuite, tablouri, sau picturi murale. Una dintre cele mai interesante este staţia Komsomolskaya, din districtul Krasnoselsky, realizată de Dmitri Chechulin.

Stockholm, Suedia

Stockholm, Suedia

Metrou

Suedezii sunt renumiţi pentru design-ul modern şi practic şi metroul din capitală nu face excepţie. Sculpturi moderne, mozaicuri şi Tunnelbana, cea mai lungă expoziţie de artă din lume, decorează subteranul din Stockholm.

Phenian, Coreea de Nord

Phenian, Coreea de Nord

Metroul din Phenian a fost construit iniţial pentru a lega clădirile militare secrete, chiar şi acum existând zvonuri despre linii controlate doar de guvern. Acum a devenit o parte importantă a transportului public nord-coreean. Pereţii staţiilor sunt decoraţi cu picturi murale patriotice.

Berlin, Germania

Berlin, Germania

Capitala Germaniei are un peisaj artistic important, excelent dezvoltat. Coborârea în subteran nu face decât să prelungească experienţa artistică, în afara expoziţiilor şi muzeelor. Staţia Heidelberger Platz, realizată de arhitectul Wilhelm Leitgebel, are un design deosebit.

Dubai, Emiratele Arabe Unite

Dubai, UAE

Capitala Emiratelor este cunoscută pentru resursele financiare nelimitate şi construcţiile îndrăzneţe şi impunătoare, iar metroul face parte din aceeaşi categorie. Cea mai interesată staţie este Khalid Bin Al Waleed, al cărei design este bazat pe cele patru elemente, apă, foc, aer şi pământ, iar candelabrele uriaşe au forma unor meduze.

Londra, Anglia

Londra, Anglia

Metroul londonez merită menţionat, în primul rând, pentru importanţa sa, pentru că a deschis drumul pentru acest tip de transport în comun. Staţia Westminster, cu arhitectura sa modernă, tavanele înalte, scările rulante, stâlpii de beton şi ţevile din oţel, contrastează puternic cu istoria primei reţele de metrou din lume.

Santiago, Chile

Santiago, Chile

Staţia Universidad de Chile este cunoscută pentru pictura murală uriaşă realizată de Mario Toral, "Visual de una Nacion". Opera de artă are o tematică naţionalistă şi evocă victoriile şi tragediile, politica şi religia din Chile.

Barcelona, Spania

Barcelona, Spania

Staţia Drassanes, din capitala Cataluniei, este realizată de designerii Eduardo Gutierrez Munne şi Jordi Fernandez Rio. Pereţii şi uşile de culoare albă fac ca staţia veche să pară modernă.

New York, SUA

New York, SUA

Metroul din metropola americană este cunoscut în întreaga lume, fiind amintit în numeroase cărţi, filme sau melodii. Staţiile Grand Central şi City Hall sunt considerate ca fiind cele mai frumoase. Totuşi, staţia Astor Place 6, realizată de Milton Glaser (cel care a realizat logo-ul "I love NY") uimeşte prin pereţii acoperiţi de porţelan.

Shanghai, China

Shanghai, China

Impropriu numit linie de metrou, tunelul care uneşte Bund cu Pudong, pe sub râul Huangpou, este una dintre atracţiile turistice ale Shanghaiului. Iniţial gândit ca un tunel pietonal, acum i s-au adăugat mijloace de transport şi efecte luminoase uimitoare.

Kaohsiung City, Taiwan

Kaohsiung City, Taiwan

Domul luminii din Kaohsiung este cea mai mare construcţie publică realizată din vitralii. Proiectată de Narcissus Quagliata, staţia multicoloră este o atracţie turistică importantă din Taiwan.

Munchen, Germania

Munchen, Germania

Sistemului de metrou din capitala bavareză i s-a adăugat o staţie nouă, la sfârşitul secolului trecut. Realizată de Ingo Mauer, staţia Westfriedhof este colorată cu tonuri de galben şi albastru şi e decorată cu instalaţii de iluminat concave, din aluminiu.

Chicago, SUA

Chicago, SUA

Staţia Monroe, din Chicago, evocă trecutul oraşului american. Realizată în stilul Art Moderne al anilor 1940, staţia încă are casa de bilete originală şi integrează faţada şi uşile magazinului Carson Pirie Scott, acum închis.

Lisabona, Portugalia

Lisabona, Portugalia

Staţia de metrou Olaias din capitala portugheză este una dintre cele mai frumoase din Europa. Proiectată de arhitectul Tomas Taveira, staţia este colorată viu şi e decorată cu coloane impunătoare şi mozaicuri.

Sankt Petersburg, Rusia

Sankt Petersburg, Rusia

Staţiile încărcate şi opulente din Sankt Petersburg sunt atracţii turistice importante. Amintind de metroul moscovit, staţia Avtovo e decorată cu coloane, candelabre şi artă care aminteşte de epoca sovietică.

Bruxelles, Belgia

Bruxelles, Belgia

Staţiile de metrou din capitala belgiană sunt renumite pentru designul lor şi operele de artă expuse. La Comte de Fleurs, sculpturile de Paul van Hoeydonck plutesc deasupra şinelor şi a peronului.

Paris, Franţa

Paris, Franţa

În Paris, staţiile de metrou pot fi la fel de încântătoare ca şi Oraşul Luminilor. Chiar şi intrările în subteran sunt decorate în stil Art Nouveau. Staţia Auber, calmă şi colorată, cu scări roşii şi nuanţe de verde, arată ca o grădină aflată sub pământ.

Frankfurt, Germania

Frankfurt, Germania

Deşi staţia Bockenheimer nu impresionează prin nimic deosebit, intrarea în subteran este unică. Un vagon care iese din asfalt face legătura între trotuar şi peron. Staţia a fost proiectată de arhitectul Zbigniew Peter Pininski, care a fost inspirat de Rene Magritte.

Bilbao, Spania

Bilbao, Spania

Metroul din Bilbao a fost decorat de designerul Norman Foster. Staţiile sunt spaţioase şi bine luminate, dar intrările din sticlă şi tunelul prin care circulă trenurile fac ca sistemul de transport subteran din oraşul spaniol să fie renumit.