Şoseaua începe la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de Kristiansund şi se termină la 47 de kilometri nord de Molde.

Drumul şerpuieşte peste poduri joase ce par a ieşi din mare unind salba de insule dintre Molde (celebru pentru festivalul de jazz pe care îl găzduieşte anual, în iulie) şi Kristiansund, în zona fiordurilor din vest, notează visitnorway.com.

Drumul Atlanticului

Drumul Atlanticului trece pe lângă o zonă foarte periculoasă a coastei de vest a Norvegiei, numită Hustadvika. Furtunile impresionante care se abat asupra zonei au adus sfârşitul multor nave, de-a lungul timpului. Însă când apele oceanului se mai liniştesc, priveliştea oferită de întinderea oceanului este spectaculoasă, fiind animată de o varietate de păsări, foci şi chiar balene.

Desemnată “construcţia secolului” în Norvegia în 2005, şoseaua uneşte micile comunităţi de pe coastă şi a primit statutul de traseu turistic naţional datorită arhitecturii podurilor şi a frumuseţii rare a ţinuturilor pe care le străbate.

Traseul are patru popasuri care oferă privelişti panoramice şi diverse facilităţi. Natura şi amprenta umană se împletesc armonios, iar unele platforme dintre aceste popasuri pot fi folosite pentru pescuitul la undiţă.Şapte poduri unesc insulele prin care trece impresionantul drum. Cel mai înalt dintre acestea este podul Storseisundet, a cărui curbură oferă o perspectivă artistică deosebită acestui tip de construcţii.

CIteste mai mult pe Mediafax.