5 secrete ale unui burger reușit

Dan L. Brumar | acum 12 zile 19 ore
Burgeri secrete

Ne plac burgerii, iată un lucru pe care nu-l putem nega! Însă, un alt un lucru pe care nu-l putem face este să-i gătim la noi acasă exact ca la restaurant. Pentru lămuriri am apelat la un specialist în burgeri, care s-a specializat în acest preparat după ce a mâncat pe înfundate vreo câteva duzini.

Să faci un burger nu pare mare filozofie: iei o chiflă, o tai, pui un pic carnea pe plită, mai adaugi cheddar, legume și ce mai ai poftă, niște sosuri și aia e. Dar să-ți iasă un burger bun chiar e o filozofie și, ca să vă spun drept, mai bine nu-l faci cu mâinile tale dacă nu iese extraordinar.

„După o experiență îndelungată de mâncat burgeri (nu râdeți, este și asta o specialitate), am decis să-i fac pentru toată lumea așa cum îmi plac mie. Astfel, m-am apucat, alături de partenerul meu Harry, să găsesc rețetele alea care să ne facă să regretăm că nu mai putem mânca și a doua porție”, a explicat Ștefan Jercău, proprietarul Hatz Burger Studio, un restaurant de burgeri din zona Obor.

Burgeri secrete

Ștefan ne-a spus și 5 secrete ale unui burger reușit și savuros. El ne-a convins că n-are rost să ne chinuim acasă – la restaurant e mult mai simplu să ai un burger bun în față la zece minute de când ai început să salivezi gândindu-te la el. Iată despre ce e vorba!

1. Grăsimea din carne. Procentul de grăsime trebuie să fie undeva la 20%, dacă vreți să aveți o carne fragedă și suculentă. Nu fugiți de grăsime, dă gust, dă textură și face burgerii așa cum trebuie să fie. Sunt, totuși burgeri, nu frunze de salată, să nu ne așteptăm la 0 (zero) grăsime, că n-are sens.

2. Ingrediente super proaspete. Tot ce punem în burgeri trebuie să fie cât se poate de proaspăt și nu de ieri, de alatăieri, de acum două zile. Prospețimea dă mare parte din gust și nu-i deloc de neglijat. Noi ne începem fiecare zi, fără excepție, cu aprovizionare, de luni până duminică.

Burgeri secrete

3. Sosurile făcute în casă. Sigur, e mai mult de muncă, dar un sos din tub nu se va compara niciodată cu unul făcut în casă. Dă alt gust burgerului, are personalitate și este, zicem noi, mult mai gustos. Sigur, avem și sosuri la tub, pentru cine vrea extra, dar atunci când punem burgerul pe masă el poate fi mâncat imediat, fără să-i adaugi o picătură de sos.

4.Chifla pufoasă. Poate părea la mintea cocoșului, dar este foarte important să ai o chiflă pufoasă și aerată, care să-ți lase loc să simți gustul cărnii și al sosurilor, să nu simți că mănânci doar pâine. Echilibrul de gust este important și-n burgeri, iar o chiflă pufoasă te ajută să-l menții.

5. Se servește cu o băutură acidulată, poate o bere artizanală sau orice vă face cu ochiul. Acidul vă trezește un pic papilele gustative și vă ajută să simțiți mai bine gusturile. Plus că berea și burgerul parcă-s făcute să meargă împreună, nu?
Concluzia ar fi „Atenție, nu încercați asta acasă!” sau „Încercați pe riscul vostru!” Decât să munciți câteva ore pentru un burger bun, oare nu-i mai bine să lăsăm specialiștii să se ocupe și să ni-l aducă la ușă?

Citeste mai multe despre: burgeri, secrete, reteta burgeri,

CELE MAI CITITE ARTICOLE
 
Politica de Cookie | Politica Confidentialitate