Ads by INTERNET PROTV

Ce ne mai place berea :) Jumatate dintre romani au consumat bere in ultima luna

Mediafax | acum 4 ani 5 luni
bere

Aproape jumătate dintre români (46%) au consumat bere în ultima lună, iar 49% dintre aceştia spun că berea nu le lipseşte din frigider, mai ales în perioada verii, potrivit unui studiu al GfK la solicitarea Asociaţiei Berarii României.

Într-un clasament al produselor care nu lipsesc din frigider vara, berea se situează chiar înaintea unui produs popular în timpul sezonului cald cum este îngheţata, potrivit asociaţiei.

Pe primul loc din punct de vedere al persoanelor care au consumat în ultima lună bere se situează bucureştenii, ei afirmând în proporţie de 76% că aceasta nu le lipseşte din frigider, mai ales pe perioada verii.

Pe următorul loc în clasament se află Muntenia, unde 58% dintre locuitori spun că berea este nelipsită din frigidere, regiune urmată de Oltenia, cu 56%.

Datele se referă la persoane cu vârsta de peste 18 ani care au consumat bere în ultima lună.

Studiul a fost efectuat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, de 1.024 persoane, bărbaţi şi femei, cu vârsta peste 18 ani, iar perioada în care s-a derulat studiul a fost mai - iunie 2012.

Citeste mai multe despre: bere,

COMENTARII
Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe www.debarbati.ro acele mesaje/comentarii/opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.
 
CELE MAI CITITE ARTICOLE
Despre cookie-uri