Ads by INTERNET PROTV

Ce trebuie sa faci pentru a-ti mentine silueta: Acesta este secretul unei diete reusite!

Mediafax | acum 3 ani 8 zile
dieta, secret, mese

Secretul pentru ca o persoană să îşi menţină silueta sau să scape de kilogramele în plus este să respecte orele ideale pentru mic dejun, prânz şi cină, se arată într-un studiu recent, potrivit dailymail.co.uk.

Astfel, în urma studiului s-a constatat că momentul potrivit pentru a lua micul dejun este imediat după 7.00, ora ideală fiind considerată 7.11.

În ceea ce priveşte prânzul, intervalul orar în care este indicat ca o persoană să mănânce este cel cuprins între 12.30 şi 13.00, 12.38 find considerată ora ideală.

Totodată, în cazul cinei, alimentele nu trebuie consumate după 19.00, ci în intervalul 18.00 - 18.30, ora 18.14 fiind cel mai bun moment pentru masa de seară.

În cadrul acestei cercetări, 1.000 de persoane au fost întrebate când este cel mai bun moment pentru a mânca ca să slăbeşti.

Cercetarea a arătat că 84% dintre cei care ţin dietă consideră că ora mesei este extrem de importantă. De asemenea, 76% dintre participanţi sunt de părere că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei şi, dacă o persoană mănâncă în fiecare zi dimineaţa, poate scăpa mai uşor de kilogramele în plus.

Trei sferturi dintre persoanele intervievate au declarat că au simţit îmbunătăţiri în privinţa propriei greutăţi după ce au luat un prânz uşor şi nu au sărit niciodată peste această masă. De asemenea, pentru a pierde în greutate, alimentele pentru cină trebuie consumate mai devreme, întrucât oamenii sunt mai puţini activi seara. Două treimi dintre persoanele chestionate au recomandat ca cina să fie luată înainte de ora 19.00.

Cele mai multe dintre persoanele participante la studiu - 72% - au spus că secretul este să nu se depăşească la cină numărul de calorii de la prânz.

Totodată, şase din zece respondenţi au spus că a sări peste o masă va face ca procesul de a slăbi să fie mai dificil.

Pe de altă parte, cercetările au arătat că 56% dintre respondenţi au consumat cele mai multe calorii între orele 18.00 şi 22.00.

Citeste mai multe despre: dieta, secret, mese,

COMENTARII
Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe www.debarbati.ro acele mesaje/comentarii/opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.
CELE MAI CITITE ARTICOLE
Despre cookie-uri