Articolul precedent:
Articolul urmator:
 

Cum faci alergatul o activitate mai distractivă? 5 sfaturi pentru alergătorii nemotivați

DeBarbati | acum 12 zile 14 ore
Alergare

Te-ai apucat de alergat cu intenția foarte nobilă de a te menține în formă și te-ai gândit că vei fi atât de captivat de această activitate, încât vei începe chiar să participi la curse.

După mai bine de zece ședințe încununate cu succes, ai ajuns însă la o concluzie - un gând pe care încerci să îl alungi ca nefiind al tău: alergatul este o activitate obositoarea și plicticoasă.

Primul și cel mai important pas este să accepți pe deplin această opinie pe care o ai față de alergat. Nu trebuie să demonstrezi nimic nimănui prin simularea unei atitudini de sportiv determinat. Dacă îți suprimi această opinie, ajungi să percepi alergările ca pe niște corvoade, astfel că vei renunța rapid și fără să vrei la ele.

Dacă accepți însă faptul că alergatul te plictisește, vei încerca să găsești metode pentru a-l transforma într-o activitate mai distractivă. Iar aici te vom ajuta și noi.

Ia-ți echipamentul corespunzător

Unul din motivele pentru care alergatul ți se pare o activitate anostă este oboseala pe care o resimți după fiecare sesiune, alături de „simptome” precum transpirat excesiv și dureri ale mușchilor și articulației. Chiar dacă faci tot posibilul să alergi corect și să iei pauze atunci când corpul pare că cedează, sunt șanse ca acestea să fie cauzate și de faptul că nu folosești echipamentul corespunzător.

Poate că ai fost toată viața învățat că bumbacul este cel mai sănătos material pentru piele. Deși acest lucru este adevărat pentru hainele de zi cu zi, în cazul hainelor sportive ele reprezintă un dezavantaj. Bumbacul se udă ușor, acumulând transpirația și lipindu-se de piele, în timp ce poliesterul este materialul care te ajută să îți menții pielea uscată. De asemenea, pantofii sport creați special pentru alergare reduc impactul pe care picioarele tale îl suportă atunci când ating solul.

Rămâi conectat

Poate că ai auzit deja cum unii oameni laudă alergatul pentru că te deconectează complet, îți eliberează mintea de la cotidian și te ajută să te concentrezi mai bine pe exercițiul fizic pe care îl faci. Se poate întâmpla ca tu să nu funcționezi așa. Poate că ai nevoie de informație, de socializare și de tehnologie chiar în timpul alergatului. O soluție pentru tine ar putea fi un ceas inteligent.

Un astfel de dispozitiv pare făcut special pentru alergători: chiar și cele mai puțin dotate modele având funcția de pedometru - indicarea numărului de pași făcuți. Modele mai avansate sunt însă capabile să-ți ofere informații despre ritmul tău cardiac, numărul de calorii arse și intensitatea antrenamentului făcut.

În plus, îți vei vedea mereu apelurile de pe telefon, mesajele și notificările de pe Facebook. Un smartwatch contectat la smartphone te ajută chiar să schimbi muzica mai rapid, fără a fi nevoit să te oprești din exercițiu.

Aleargă cu un prieten

Totuși, socializarea online nu o poate înlocui pe cea reală. Mulți alergători demotivați au descoperit că motivarea reciprocă între prieteni chiar funcționează. Alege-ți o persoană a cărei companie o apreciezi; poate funcționa la fel de bine și cu soția sau iubita.

Probabil ai înțeles deja că o alergare, atunci când nu este făcută într-un mod strict, este presărată și cu multe momente de mers. Va fi cu adevărat benefic pentru moralul tău ca, în acele pauze, să poți împărți o poveste sau o glumă bună cu cineva.

Evident, în timp, gașca de alergat se poate mări.

Schimbă peisajul

Una din problemele care duc cu siguranță la monotonie este traseul prestabilit pe care îl urmezi de fiecare dată când ești la alergat. Deși este de înțeles motivul pentru care alegi un drum sigur pe care îl cunoști, aceleași clădiri, aceiași copaci și aceleași mașini parcate în același loc dintotdeauna cu siguranță te pot face să urăști această activitate.

De aceea, poți folosi alergatul ca pe un mijloc de a explora. În loc să te gândești la câte ture de bloc mai trebuie să faci, mai bine te gândești la ce peisaj nou vei vedea după următorul colț. Desigur, va trebui să fii de două ori mai atent și probabil că unele peisaje sau obstacole neprevăzute îți vor rupe ritmul, dar măcar vei alerga și nu vei avea ocazia de a te plictisi.

Recompensează-te

Nu în ultimul rând, poți ajunge să detești alergatul pentru că nu îți transmite nimic din starea aceea de bine pe care ai auzit că ar trebui să o ai după un exercițiu intens. Simți în schimb o amețeală prelungită, care poate fi cauzată de faptul că nu mănânci.

În timpul alergatului, elimini mult sodiu și potasiu din organism, dar pierzi și glicogen - una din sursele de energie ale organismului tău, care se află în ficat. De aceea, fiecare sesiune de alergare ar trebui recompensată cu o masă care să refacă nivelurile acestor substanțe prețioase.

O masă post-alergare ar trebui să conțină proteine și carbohidrați, astfel că o alegere sănătoasă și gustoasă poate fi un piept de curcan cu orez sau o porție de paste cu somon. Nu uita nici de importanța fructelor și legumelor proaspete, la fel de utile pentru refacerea organismului tău. Desigur, există și posibilitatea să simți o mică greață după alergat, caz în care îți recomandăm să bei puțin lapte cu ciocolată - bogat atât în proteine, cât și în carbohidrați.

Regândește puțin abordarea și ieși iar la alergat cu ceva mai mult entuziasm.

Sursă foto: Shutterstock.com

Citeste mai multe despre: alergare, alergat, activitate distractiva, miscare,

CELE MAI CITITE ARTICOLE
 
Politica de Cookie | Politica Confidentialitate