Horia Tecau - Un tenismen caruia ii plac lucrurile simple

DeBarbati | acum 4 ani 2 luni
horia tecau 2 - 2

15 titluri ATP și trei finale la Wimbledon sunt cele mai mari realizări din cariera lui Horia Tecău, care a muncit mult pentru a ajunge pe locul 5 mondial în 2012

Ca să atingă astfel de performanțe, Horia și-a urmat cu perseverență visul și a făcut lucrurile pas cu pas.

Horia, cum ai reușit să ajungi în topul tenisului mondial?

În 2005, când eram pe locul 326 la simplu, nu îmi imaginam că voi reuși să intru în top 10 mondial la dublu. Jocul de dublu nu îmi era străin, mai ales pentru că reușisem să câștig două turnee de Grand Slam în perioada junioratului.

Astfel am reușit să convertesc experiența obținută în perioada junioratului într-un avantaj la profesioniști, dat fiind faptul că spiritul de echipă mă motivează foarte mult în cariera sportivă. A urmat apoi trecerea definitivă la jocul de dublu și cred că am luat decizia corectă, ajungând până pe locul 5 în lume în 2012.

Ce ai simțit când ai atins vârful carierei tale?

Drumul către locul 5 mondial a fost antrenant, dar anevoios și muncit. Când am ajuns acolo am simțit că toate miile de ore de antrenament și-au spus cuvântul, iar toată seriozitatea cu care am tratat acest sport a fost răsplătită.

Au fost trei momente foarte însemnate pentru mine în drumul către locul 5: turneul jucat la Gstaad în 2008 alături de Yves Allegro, în care am ajuns în turul al doilea, întrând în top 100; în 2009, când am jucat împreuna cu Andrei Pavel la Wimbledon şi ne-am calificat până în turul trei, întrând în top 50 şi al treilea, când am intrat în primii 10, pe poziţia 5, după cele trei finale jucate la Wimbledon alături de Robert Lindstedt.

Am fost şi norocos, da, foarte norocos, pentru că am avut parteneri foarte buni alături de mine fără de care, nu ştiu dacă mă aflam aici.

tecau nou

 

Cum arată o săptămână din viața ta?

Cu siguranță include multe zboruri si multe ore petrecute in aeroport! Traseul unui jucător de tenis este ca un ocol în jurul lumii, care începe în ianuarie în Australia, apoi continuă pe ruta Europa – America de Nord – Europa – America de Nord – Asia și înapoi în Europa, timp în care joc aproximativ 26-27 de turnee.

Pe lângă antrenamente și pregătirile pentru joc, în fiecare săptămână trebuie să împachetez bagaje și să mă mut dintr-un hotel în altul.

Cum reușești să împaci atât de multe călătorii cu viața personală? Reușești să găsești timp pentru hobby-urile tale?

M-am obișnuit să simplific orice lucru pe care îl fac tocmai pentru a economisi timp. Deja am un ritual atunci când împachetez sau despachetez bagajul – pun deasupra lucrurile esențiale ca să nu mai scot toate lucrurile din geantă. Momentan nu prea am foarte mult timp liber pentru că sportul nu este un lux, ci se traduce prin multă muncă, dedicație și strădanie.

Cât despre hobby-uri, încerc să citesc cât mai mult în avion, căci acolo nu mă deranjează nimeni.

Am auzit ca de curand ai devenit ambasadorul head&shoulders în România?

Da, head&shoulders este un brand care se potriveşte stilului meu de viaţă, simplu şi eficient, şi mă bucur că am început o colaborare frumoasă în România.

Îl recomand cu încredere tuturor celor care au nevoie de soluții cât mai simple. Astfel vor câștiga și mai mult timp pentru ei!

Noul head&shoulders Total Care – noua variantă lansată combină trei avantaje într-un singur produs:

- par curat – datorita agentilor activi de curatire (surfactanti) orice urma de murdarie, transpiratie sau produs de styling dispare

- scalp sanatos cu pana la 100% fara matreata inca de la prima spalare

- usor de aranjat – noua formula protejeaza fibra capilara si in acelasi timp o face mult mai maleabila

Rezultatul? Mai putin timp petrecut in baie si mai mult timp pentru hobby-uri sau prieteni.

 

 

 

Citeste mai multe despre: horia tecau, tenis, interviu,

COMENTARII
Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe www.debarbati.ro acele mesaje/comentarii/opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.
CELE MAI CITITE ARTICOLE
 
 
Despre cookie-uri