Timp de 20 de ani, cel mai cunoscut coupe BMW a fost, fara indoiala, Seria 3. Dar vremurile se schimba si nemtii au mai adaugat o cifra la colectia de masini. In plus, in matematica nemtilor, 3-2 egal 4. Adica un „Seria 3 fara doua usi” nu inseamna Seria 3 Coupe ci BMW Seria 4 Coupe. E felul BMW de a spune ca era timpul sa individualizeze si mai mult versiunea coupe, care chiar merita o cifra separata. Dar este totusi 4 mai bun decat 3?

BMW Seria 4 Coupe - 11

Cu siguranta, Seria 4 Coupe nu a pierdut nimic din identitatea BMW. Nemtii au dorit sa puna insa accent pe cea de-a 4-a generatie a coupe-ului de clasa medie. Ca si predecesorul sau, E92, noul BMW mediu compact are aceeasi grila dubla si faruri distincte, dar e mai mare din toate punctele de vedere. Mai exact, ampatamentul e cu 50 mm mai mare, iar lungimea totala a coupe-ului s-a marit cu 26 mm. Inca 4,5 cm s-au adaugat la latimea partii frontale si 8,1 cm in spate. Plafonul a fost coborat cu 16 mm, la fel ca si centrul de greutate, cel mai jos din toata gama BMW. Iar asta nu poate decat sa ofere o stabilitate mai mare. Cu toate astea, BMW spune ca Seria 4 Coupe e cu aproape 45 de kilograme mai usoara decat generatia actuala.

BMW Seria 4 Coupe - 3

BMW a modificat semnificativ sasiul si suspensia, pentru un raspuns mai bun pe sosea. Versiunea de performanta M ofera o suspensie si mai dura, precum si amortizoare ajustabile, prezente si pe celelalte variante doar optional.

BMW Seria 4 Coupe - 4

Designul Seriei 4 Coupe nu e nici pe departe la fel de dramatic precum conceptul prezentat la inceputul anului la Salonul Auto de la Detroit. Spoilerele sunt redesenate, mai simplist. Profilul dinamic iese insa in evidenta, la fel si capota lunga sau plafonul. Nu lipsesc nici prizele de aer din spatele rotilor “Air Breathers”, prezente pe conceptul de la Detroit sau pe noul X5. Ca si Seria 3, noul coupe BMW vine in patru variante de echipare: Sport Line, Modern Line, Luxury Line si M Sport. Toate versiunile in afara de SE vin cu jante din aliaj, de 18” si scaune sport. Echiparea M Sport adauga un bodykit aerodinamic, jante M pe 18”, suspensie si frane de performanta, precum si un interior M.

BMW Seria 4 Coupe - 5

Seria 4 Coupe e cu aproape 3.500 de euro mai scumpa decat coupe-ul actual. Diferenta de bani se vede cel mai bine in dotarile cu care vine in standard noul BMW Seria 4 Coupe. Scaunele incalzite din piele, cruise control, senzorii de parcare, clima duala, sau bluetooth-ul sunt prezente pe Seria 3 doar optional, insa clientii noului coupe se vor bucura de ele in echiparea standard. Totodata, pot beneficia de controller-ul clasic iDrive, precum si de sistemul adaptiv de iluminare. Fata de Seria 3, noua generatie beneficiaza de head-up display-ul full color, faruri LED si sistem de avertizare in caz de pericol iminent.

Asadar, la o prima vedere, exteriorul e similar cu Seria 3. Interiorul noului coupe e insa cu totul diferit. BMW Seria 4 Coupe pastreaza acelasi cockpit orientat spre sofer, dar primeste un ecran infotainment mai mare, instrumentar nou si mai mult lux la interior.

BMW Seria 4 Coupe - 8

Spre deosebire de actualula generatie, bancheta din spate a fost reproiectata si ofera loc doar pentru doi pasageri. Totodata, cei din spate au acum cu 15 mm mai mult spatiu pentru picioare. Portbagajul de 445 de litri e mai mic cu doar 35 l fata de sedan. BMW a transferat noile pachete de echipare de la Seria 3 pe Seria 4 Coupe. Pachetul Luxury ofera in plus accente glossy negre sau cromate, scaune din piele si decoratii din lemn.

BMW Seria 4 Coupe - 6

BMW Seria 4 Coupe vine cu 3 versiuni de motorizare: doua pe benzina si un diesel. Nemtii vor adauga ulterior si alte versiuni, inclusiv cea de performanta, M. Singurul diesel e 420d Coupe, de 184 CP si 380 Nm. Atinge suta in 7,5 secunde, o viteza maxima de 240 km/h si consuma 4,7 litri/100 km/h in regim mixt.

BMW Seria 4 Coupe - 7

Cea mai mica varianta pe benzina e 428i Coupe, de 245 CP si un 350 Nm cuplu. Aceasta poate oferi o acceleratie 0-100 km/h in 5,4 secunde si o viteza maxima limitata la 250 km/h. Consumul mediu e de 7,9 litri la suta, in regim mixt.

BMW Seria 4 Coupe - 9

Pana ne vom bucura de BMW Seria 4 M Coupe, ne multumim cu un benzinar ceva mai puternic. Noul 435i Coupe vine cu un motor cu 6 cilindri in linie, de 306 CP. Cuplul maxim e de 400 Nm, atinsi la 1200 RPM. Acesta poate accelera pana la 100 km/h in 5,4 secunde, iar viteza e limitata la 250 km/h. Toate motorizarile sunt cuplate unei transimii manuale cu 6 trepte sau, optional uneia automate cu 8 rapoarte si pot fi comandate cu tractiune integrala xDrive si launch control.

BMW Seria 4 Coupe

Seria 4 Coupe va fi pus in vanzare la inceputul lunii octombrie, in cele 3 versiuni de motorizare. BMW nu a dezvaluit toate preturile, insa acestea vor pleca de la 37.000 de euro pentru 420d SE, 47.416 euro pentru 428i SE, respectiv 47.858 euro pentru 435i Luxury.

BMW Seria 4 Coupe - 10