Excelul mi-a salvat ziua, iar motorul timpul liber: Drumul spre Constanța

Andrei Vasile | acum 1 luna 9 ore
Drum Constanța

Ultimele două săptămâni au reprezentat una dintre cele mai interesante incursiuni prin amintirile și prin trăirile unui motociclist. Astăzi, am ajuns la ultima poveste a unui drum trăit de el: drumul spre Constanța și plimbarea cu bacul pentru Dunăre.

 

De un lucru am fost sigur încă dinainte de a începe să povestesc cu George despre acest drum: că a fost cel mai lung și mai obositor dintre cele despre care am povestit până la acest moment. M-a mirat să aflu că a durat peste 8 ore deoarece a ocolit foarte mult prin sud, traversând Dunărea cu bacul la Călărași.

Dacă în călătoria anterioară fusese însoțit de un grup întreg de prieteni, de această dată a plecat doar cu o altă persoană, lucru care i-a dat ocazia să învețe o primă lecție importantă: ca atunci când pleacă cu cineva la un asemenea drum să aibă motociclete din clase similare: ”Prietenul meu avea motocicleta Adventure, iar șansa a făcut ca după ce am traversat Dunărea să dăm de 5km de drum cu nisip. În timp ce eu mergeam cu 20-230km/h, el avea peste 60/h și m-a lăsat în urmă”.

Când am auzit de nisip, evident că am vrut să aflu mai multe despre cum a resimțit trecerea înapoi spre asfalt. Răspunsul nu a fost deloc unul optimist, George spunându-mi că după ce a scăpat de nisip, a urmat o porțiune de 20km în care asfaltul avea denivelări majore. ”Au urmat 45 minute de mers în care am crezut că mi se va dezintegra motocicleta sau coloana vertebrală, dar prietenul meu cu amortizoarea moi nu a simțit nimic.”

Cum în patru povești încă nu descoperisem niciun eveniment neplăcut, de această dată a venit și acel moment: ”Nu știu exact ce s-a întâmplat, dar brusc mi-a murit motorul și am tras pe dreapta. Prietenul meu era prea departe ca să observe, astfel că am rămas singur în pustietate. După o resemnare de 10 minute în care mă gândeam la variante să revin acasă, mi-am mai încercat o dată norocul și zumzetul motocicletei mi-a adus buna dispoziție”.

Odată ajuns în Vama Veche s-a bucurat de calmul și de energia mării, cu un sentiment de împlinire a unei activități mărețe. Drumul spre întoarcere a fost unul extrem de plăcut, cu o viteză constantă pe autostrada A2.

Este clar că drumul a fost unul obositor care ar fi putut să îi ia din elanul pasiunii, dar când l-am întrebat dacă ar mai face acest drum vreodată, mi-a răspuns fără să ezite: ”Da! Nu aș sta pe gânduri.”

Acest episod a marcat și ultima poveste de pe drumurile din țară pe care George ne-a împărtășit-o. Cu fiecare experiență am descoperit lucruri bune și provocări interesante pe care motocicliștii le resimt în oraș sau în afara lui.

Cu siguranță, ne-a dat ocazia să înțelegem de ce motociclismul este pasiunea lui!

 

Citeste mai multe despre: motociclist, pasionat, motor,

CELE MAI CITITE ARTICOLE
 
Politica de Cookie | Politica Confidentialitate