Ads by INTERNET PROTV

Gheorghe Gruia, "Pele" al handbalului mondial. Romania si-a pierdut "Mana de Aur"

Sport.ro | acum 1 an 8 luni
Gheorghe Gruia,

Fostul campion mondial la handbal Gheorghe Gruia a decedat, miercuri, in Mexic, la varsta de 75 de ani. Multiplu castigator al trofeului suprem in handbal, Gruia a fost "Mana de Aur" a Romaniei.

Gheorghe Gruia, supranumit "Mana de aur a handbalului romanesc", implinise 75 de ani in data de 2 octombrie.

Gheorghe Gruia a facut parte din "Generatia de Aur" a handbalului romanesc, castigatoare a patru titluri mondiale. S-a nascut la Bucuresti. A fost din tinerete pasionat de sport, practicand atletismul, voleiul si, bineinteles, handbalul. A castigat campionatul national de juniori la aruncarea sulitei si la triplu salt, iar la 21 de ani era deja in prima liga de volei din Romania. La aceeasi varsta, a decis sa se dedice, in intregime, sportului preferat: handbalul.

In 1961, a ajuns la echipa de handbal a clubului Steaua Bucuresti, alaturi de care a castigat opt titluri nationale, intre anii 1963 si 1973. Cu echipa militara a castigat si Cupa Campionilor Europeni, in 1968.

A facut parte din lotul echipei nationale de handbal a Romaniei. A fost campion mondial in 1964, in Cehoslovacia. In finala, Romania a trecut, cu scorul de 25-22, de selectionata Suediei, iar Gheorghe Gruia a marcat unul din goluri. Astfel, devenea campion mondial la numai doi ani si jumatate dupa ce se apucase de jucat handbal.

Sase ani mai tarziu, este din nou campion al lumii alaturi de tricolori, la Campionatul Mondial din Franta, 1970. In cadrul turneului, a marcat 30 de goluri, iar in finala disputata impotriva Germaniei de Est si castigata de Romania cu 13-12 a punctat de patru ori.

A fost medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de Vara din Munchen 1972, fiind golgheter al competitiei, cu 37 de goluri inscrise.

La Campionatul Mondial de Handbal din 1967, a castigat bronzul, alaturi de reprezentativa Romaniei. Gheorghe Gruia a fost unul din principalii marcatori ai competitiei, cu 34 de goluri, fiind considerat cel mai bun jucator al turneului.

In 1968, a facut parte din echipa castigatoare la Campionatele Mondiale Universitare, disputate in Germania. Gheorghe Gruia nu a evoluat niciodata pentru echipele nationale de juniori sau de tineret ale Romaniei, fiind selectionat direct la echipa mare, la doar un tur de campionat de la debutul sau in prima liga de handbal.

Gheorghe Gruia,

A jucat 127 de meciuri internationale, in care a marcat 736 de goluri.

Din 1973 si pana in 1978, Gheorghe Gruia a fost antrenor si profesor la Academia de Inalte Studii Militare, cu specialitatea handbal.

Din 1978, el s-a mutat in Mexic, unde a fost director tehnic al echipei nationale de handbal a tarii, director la departamentul sport al televiziunii Televisa, profesor universitar la Universitatea Nacional Autonoma de Mexico.

In 1992, Federatia Internationala de Handbal l-a numit "cel mai mare jucator de handbal al tuturor timpurilor".

Gheorghe Gruia,

Gheorghe Gruia s-a numarat printre invitatii la Festivalul Handbalului Romanesc, desfasurat in intervalul 11-14 iunie 2009, care a reunit, la Bucuresti, campionii mondiali ai Romaniei la acest sport. Cu acest prilej, presedintele Traian Basescu l-a decorat, alaturi de alti mari campioni, pe handbalistul Gheorghe Gruia cu Ordinul "Meritul Sportiv" Clasa a II-a cu bareta.
La 14 aprilie 2014, Gheorghe Gruia a fost prezent, la Bucuresti, la reuniunea care a marcat implinirea a 50 de ani de la titlul mondial din 1964 si a 40 de ani de la cel din 1974. La eveniment au participat 25 de jucatori, alaturi de antrenorul Niculae Nedeff.

Gheorghe Gruia,

Citeste mai multe despre: Gheorghe Gruia, handbal, Romania,

COMENTARII
Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe www.debarbati.ro acele mesaje/comentarii/opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.
CELE MAI CITITE ARTICOLE
Despre cookie-uri