Ads by INTERNET PROTV

"Ce poate fi mai incitant decat sa fii pe partea de sus a lumii?" 10 locatii turistice care trebuie vizitate inainte de a se schimba pentru totdeauna! VIDEO

Mediafax | acum 1 an 11 luni
St. Helena island

CNN a realizat o listă cu zece obiective turistice care nu trebuie ratate până când nu vor mai fi la fel.

Gozo, Malta

Sunt puţine moduri mai bune de a face reclamă unui obiectiv turistic decât prezenţa acestuia într-un film.

Anul trecut, Angelina Jolie şi Brad Pitt au petrecut mai multe luni pe insula Gozo din Malta, acolo unde au filmat pentru "By the Sea", peliculă regizată de Angelina Jolie.

Numărul vizitatorilor a început deja să crească datorită prezenţei cuplului pe această insulă, dar experţii se aşteaptă ca lansarea filmului, la sfârşitul anului 2015, să poziţioneze insula între cele mai căutate destinaţii de vacanţă.

Micuţa insulă Gozo se află la 20 de minute de mers cu feribotul de Malta şi are o populaţie de 37.000 de oameni.

Cuba

De la începutul anului 2015 s-a înregistrat o creştere cu 200% a sosirilor turiştilor, iar majoritatea hotelurilor din Cuba sunt rezervate până la vară. Chiar şi fiul lui Che Guevara, Ernesto, încearcă să profite de recenta deschidere a Cubei către Statele Unite, înfiinţând de curând o companie care le oferă turiştilor un tur al insulei pe motocicletă.

Pentru a se bucura de atmosfera latină departe de plajă, vizitatorii se pot îndrepta către Havana,unde găsesc maşini de epocă, palate coloniale şi picturi murale frumoase.

Antarctica

Anul 2016 va marca 50 de ani de turism comercial în Antarctica. În ultimii ani, numărul turiştilor a crescut din ce în ce mai mult, principalul motiv fiind acela că oamenii sunt disperaţi să vadă această parte a lumii înainte de a schimba pentru totdeauna.

Experţii susţin că în ultimele decenii Antarctica a cunoscut creşteri de temperatură a aerului de 3 grade Celsius - de cinci ori mai mult decât rata medie a încălzirii globale pentru restul lumii.

Reducerea mare a calotei glaciare a redus numărul multor specii de pinguini.

"Antarctica pierde 160 de miliarde de tone de gheaţă anual şi această cifră este în creştere", a declarat Andrew White, preşedintele Quark Expeditions.

"E sfâşietor pentru aceia dintre noi care au fost suficienţide norocoşi să vadă locul acesta în toată frumuseţea lui. Uitaţi Cuba. Dacă există o destinaţie pe care trebuie să o vedeţi acum, aceasta este Antarctica", a precizat White.

Reydarfjordur, Islanda

Operatorii de turism au raportat o creştere de 100% a numărului de vizitatori în ţările nordice, în ultimii ani.

Se crede că afluxul de turişti a fost determinat de popularitatea în creştere a genului Nordic Noir - reprezentat de emisiuni TV ca "The Killing" şi "Fortitude", ambele cu un succes imens în Europa şi Statele Unite ale Americii.

Reydarfjordur (Islanda) este una dintre locaţiile în care s-a filmat reality-show-ul "Fortitude".

Oraşul, care are o populaţie redusă (puţin peste 1.000 de locuitori), a găzduit 3.000 de rezidenţi străini în 2014, care au lucrat la construcţia unei mari topitorii.

Solden, Austria

Locaţiile folosite pentru următorul film din seria Jame Bond, "Spectre", au fost un secret bine păzit până acum câteva luni, când s-a aflat că agentul 007 va vizita Roma, Londra şi Maroc.

Una dintre cele mai spectaculoase locaţii pe care producătorii le-au ales, însă, pentru filmările la "Spectre" este Solden (Austria), unde se va turna cel puţin o secvenţă de mare acţiune.

Clădirea ICE-Q, care găzduieşte un restaurant şi poate fi găsită în vârful muntelui Gaislachkogel, va fi centrul acţiunii.

"Ce poate fi mai incitant decât să fii pe partea de sus a lumii?", afirmă scenograful Dennis Gassner.

Filmul va fi lansat în luna noiembrie 2015, ceea ce vă lasă câteva luni la dispoziţie pentru a vizita locaţia, până ca turiştii să năvălească în zonă în urma vizionării peliculei.

Insulele greceşti

Turiştii care doreau să vadă insulele greceşti mai îndepărtate erau nevoiţi în trecut să apeleze la feriboturi care ofereau servicii neregulate pentru că cele 6.000 de insule din întreaga ţară pun la dispoziţie numai 50 de aeroporturi.

Compania aeriană Hellenic Seaplanes a anunţat recent planurile de a conecta 100 dintre aceste insule.

 

Creta, Skyros şi Pelion este de aşteptat să devină mai accesibile până în mai 2015 şi zboruri către mai multe insule îndepărtate vor fi posibile până la sfârşitul anului, susţine compania aeriană.

Victoria Falls (Zimbabwe/Zambia)

Noul Aeroportul Internaţional Victoria Falls, care se află la graniţa dintre Zimbabwe şi Zambia, se va deschide în luna septembrie.

Acest lucru înseamnă că faimoasele cascade, care sunt de două ori mai înalte decât Niagara Falls, vor deveni mult mai accesibile în curând.

Noile piste, lungi de patru kilometri, vor fi capabile să găzduiască aeronave precum Airbus A340, Boeing 777 şi Boeing 747, iar guvernele celor două ţări i-au instruit pe oficialii ministerelor care se ocupă de turism să lanseze campanii mari de promovare care să coincidă cu deschiderea aeroportului.

Sfântul Vincent şi Grenadinele, Caraibe

De ani de zile, turiştii care doresc să viziteze frumoasele insule Sf. Vincent şi Grenadinele sunt nevoiţi să zboare către Barbados, iar de acolo să ia un avion spre aeroportul ET Joshua, din Kingstown, care se află pe insula Sf. Vincent.

Anul acesta Aeroportul Internaţional Argyle se va deschide, ceea ce va permite turiştilor să zboare direct către insulele din America de Nord şi din împrejurimi.

Acest lucru înseamnă nu numai acces mai uşor către Sf. Vincent, dar şi către insule mai mici, cum ar fi Palm Island, Union Island şi Bequia.

Insula Sfânta Elena

Privită ca cea mai inaccesibilă insulă locuită din lume, o vizită la Sfânta Elena este o opţiune numai pentru cei cu o mulţime de timp liber.

Turiştii încep călătoria cu un zbor spre Africa de Sud.

Odată ajunşi în Cape Town, ei trebuie să urce la bordul navei RMS St. Helena, pentru o călătorie de cinci zile pe insulă.

Toate acestea se vor schimba în februarie 2016, odată cu deschiderea primului aeroport al insulei, care va deservi zboruri săptămânale din Johannesburg.

În acest an se împlinesc 200 de ani de când Napoleon a fost exilat pe insula Sf. Elena, acolo unde a stat până la moartea sa, în 1821. Napoleon Bonaparte a stat în localitatea Longwood, acolo unde se găseşte şi casa-muzeu, un important obiectiv turistic.

Nicaragua

Turiştii care visează să vadă această parte frumoasă a Americii Centrale ar trebui să facă acest lucru acum, pentru că guvernul a dat recent undă verde la construcţia unui canal maritim ce va lega Oceanul Pacific de cel Atlantic.

Turiştii erau deja mai numeroşi datorită îmbunătăţirii infrastructurii, dar odată cu începerea construcţiei canalului în decembrie anul trecut, numărul acestora a crescut şi mai mult.

"Canalul va transforma faţa peisajului", afirmă Emma Kingcome, specialist în turism, reprezentant al operatorului Rickshaw Travel.

"Există o nelinişte mare legată de amploarea proiectului şi ceea ce va aduce în ţară şi vom fi foarte atenţi la ce implică acesta pe măsură ce se dezvoltă", a precizat Emma Kingcome.

Citeste mai multe despre: Nicaragua, Sfântul Vincent şi Grenadinele, Victoria Falls, Solden, Austria, Reydarfjordur, Islanda, Antarctica, Cuba, Gozo, Malta,

COMENTARII
Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe www.debarbati.ro acele mesaje/comentarii/opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.
 
CELE MAI CITITE ARTICOLE
Despre cookie-uri