One Direction - alcătuit din Louis Tomlinson, în vârstă de 23 de ani, Niall Horan, în vârstă de 21 de ani, Zayn Malik, în vârstă de 21 de ani, Harry Styles, în vârstă de 20 de ani, şi Liam Payne, în vârstă de 21 de ani - a reuşit să îşi păstreze poziţia de lider pe care a ocupat-o şi în 2013.

În acest an, cântăreţii britanici au făcut reclamă pentru magazinele din reţeaua de supermarketuri Coles din Australia, au lansat două parfumuri, au susţinut un al doilea turneu mondial, iar cel mai recent album al lor, "Midnight Memories", s-a vândut în 4 milioane de copii, informează contactmusic.com.

Locul al doilea este ocupat de Daniel Radcliffe, în vârstă de 25 de ani, protagonistul francizei cinematografice "Harry Potter", cu o avere de 63,5 milioane de lire sterline (80,4 milioane euro), iar locul al treilea a revenit actorului Robert Pattinson, în vârstă de 28 de ani, starul francizei "Amurg", cu o avere de 51,4 milioane de lire sterline (64,8 milioane euro).

Topul 10 al celor mai bogaţi artişti britanici în vârstă de până la 30 de ani este completat, în ordine, de actriţa Keira Knightley (39,9 milioane lire sterline), cântăreaţa Adele (36,2 milioane lire sterline), actriţa Emma Watson (31 milioane lire sterline), DJ-ul, cântăreţul şi producătorul muzical Calvin Harris (28,9 milioane lire sterline), actorul Rupert Grint (27,3 milioane lire sterline), cântăreaţa Leona Lewis (15,5 milioane lire sterline) şi rockerul Alex Turner, liderul trupei Arctic Monkeys (13,5 milioane lire sterline).

Aceeaşi publicaţie a întocmit un top 5 şi pe plan internaţional, cu artişti din afara Marii Britanii, în care primul loc este ocupat de gemenele în vârstă de 28 de ani Mary-Kate şi Ashley Olsen, cu o avere de 182 de milioane lire sterline.

Lady Gaga se află pe poziţia a doua, cu 132 demilioane lire sterline, iar locul al treilea a revenit cântăreţului Justin Bieber, cu 105 milioane lire sterline. Topul 5 al celor mai bogaţi artişti din lume este completat de cântăreţele Taylor Swift (86 milioane lire sterline) şi Miley Cyrus (78 milioane lire sterline).